Contactează-ne
Dă-ne un mesaj sau un telefon pentru a rezerva spațiul în cuptor.
Predă piesele
Ne aduci piesele la atelierul nostru din Buftea / Ilfov — sau le ridicăm noi duminica, GRATUIT, din București.
Ardem obiectele
Le așezăm cu grijă în cuptorul Nabertherm și setăm curba de ardere optimă.
Ridică produsul finit
Te anunțăm imediat ce cuptorul s-a răcit și piesele sunt gata. Le iei de la atelier sau ți le aducem înapoi duminica, gratuit, în București.
Bine de știut (Reguli de siguranță pentru ardere)
Pentru a ne asigura că procesul de ars lut decurge perfect și că nici piesele tale, nici cuptorul nu sunt deteriorate, te rugăm să ții cont de următoarele:
Uscare completă: Piesele trebuie să fie 100% uscate (bone dry) înainte de a fi introduse în cuptor. Orice urmă de umezeală poate duce la explozia piesei în timpul arderii.
Cunoașterea materialelor: Trebuie să ne comunici cu exactitate tipul de lut folosit și temperatura maximă recomandată de producător, precum și pentru glazură.
Curățarea bazei: Baza pieselor glazurate trebuie să fie complet ștearsă de glazură cu un burete umed. Glazura topită care curge pe plăcile cuptorului le distruge. Piesele cu glazură pe bază pot fi arse doar dacă folosești suporți speciali / stilts.
Ne rezervăm dreptul de a refuza arderea pieselor dacă nu se cunosc materialele folosite, pentru a preveni accidentele din interiorul cuptorului.